Noutăți Pentru Laptop

Apple va vinde mai multe terminale decât Microsoft pentru prima oară În 2013

Toată săptămâna s-a discutat despre noul raport Gartner , care face predicții legate de livrări/vânzări de terminale mobile versus PC-uri și numește chiar branduri care vor triumfa în epoca post-PC. Dacă studiul e favorabil Android, ei bine nici Apple nu stă rău , predicțiile arătând că în 2013 terminalele sale vor depăși pentru prima oară ca vânzări pe cele cu Windows.

în ultimele zeci de ani Microsoft a vândut mereu mai multe device-uri cu Windows decât reușea Apple să vândă cu propriile OS-uri. Evident, succesul lui iPad și iPhone au contribuit la atingerea unui nivel superior față de Microsoft. Gândiți-vă că numai în 2012 Apple a vândut 159 de milioane de iPod-uri, iPhone-uri, iPad-uri și Mac-uri. și asta în vreme ce terminalele cu Windows au ajuns la 175 de milioane de unități.

Suntem deja în epoca post PC și tot mai mulți oameni cumpăra tablete în loc de PC-uri. și asta mai ales pentru că piața de PC-uri s-a suprasaturat, deoarece mai toți avem un PC acasă, dar pe zona de tablete lucrurile sunt în continuare proaspete. Nici măcar tableta Surface nu a ajutat Microsoft să conteze pe piața terminalelor mobile și nici Windows 8 nu a fost primit chiar cu brațele deschise. Gartner prezice și că tabletele vor depăși PC-urile la vânzări până în 2015, iar Android va domina piața globală.

Cezar Gheorghe

LEAVE A REVIEW