La mijloc de săptămână iată că cei de la Microsoft ne-au pregătit anunțuri interesante, printre acestea numărându-se și noul laptop Microsoft Surface Book 3 care pune accentul pe upgrade-urile aduse la nivel hardware și care de această dată mulțumește și gamerii. Descoperim împreună din rândurile de mai jos ce ne rezervă acest nou produs, la ce preț se vinde și când vor începe livrările.
Pentru că vorbeam mai sus despre design, aflați că la acest capitol nu se petrec schimbări astfel că avem de-a face cu același look cu cel care posesorii de Surface Book 2 s-au familiarizat. Principalele modificări au loc la interior acolo unde odată cu trecerea la procesoarele Intel Core 10th Gen se ajunge la o creștere de performanță cu 50% față de predecesor .
Aflăm că modelul de bază cu ecran de 13.5 inch și preț de pornire de 1.599 dolari se va livra cu procesor quad-core Intel Core i5 și grafică integrată Iris Plus, în timp ce varianta de 15-inch va utiliza un procesor quad-core Intel Core i7 cu preț de pornire de 2.299 dolari și grafică GTX 1660Ti . Modelul mai mic poate fi cuplat cu o soluția NVIDIA GeForce GTX 1650 Max-Q, caz în care prețul ajunge la 1.999 dolari.
Cât despre varianta de 15 inch, utilizatorii pot opta pentru un upgrade ce include un GPU Quadro RTX 3000 - soluție ideală pentru designeri și profesioniștii care au nevoie de putere grafică în lucrul cu obiecte 3D. Microsoft Surface Book 3 aduce un Game Mod pentru optimizarea termică și a puterii pentru gaming. Mai primim până la 32 GB RAM și cel mai rapid SSD pus de Microsoft pe un laptop și anume M.2 2280 de 1 sau 2 TB.
Pe partea de conectivitate nu avem noutăți comparativ cu modelul predecesor, astfel că primim 2x porturi USB-A, 1x port USB-C cu suport USB Power Delivery 3.0, card reader UHS-II SD și port Surface Connect. Microsoft Surface Book 3 costă de la 1599 dolari în sus și livrările vor începe în SUA din 21 mai.