Noutăți Pentru Laptop

Xiaomi anunță lansarea lui Mi Laptop Pro 15, cu ecran E4 OLED; Debutează și Mi Laptop Pro 14 cu display LCD 120Hz

Xiaomi a avut cu adevărat un Mega Eveniment pe final de lună martie 2021, fiind vorba despre 2 zile (29 și 30 martie) pline de lansări. Dacă ieri făceam cunoștiință cu Mi 11i , Mi 11 Lite , Mi 11 Pro , Mi 11 Ultra și Mi Band 6 , astăzi a venit și debutul pliabilului Mi Mix Fold . Am aflat și despre actualizarea logo-ului, iar acum descoperim că au fost lansate și noi laptop-uri pe piață. Detalii despre ele avem în continuare.

Mi Laptop Pro 15

Cel mai interesant model din duo-ul proaspăt prezentat de către Xiaomi se numește Mi Laptop Pro 15 și așa cum spune și denumirea, vine cu un ecran de 15 inch în diagonală. Nu este orice ecran, ci un E4 OLED - același pe care îl vedem la bordul telefoanelor flagship și care ajunge la o luminozitate maximă de 600 nits. Oferă și funcția DC Dimmingși are rezoluție 3.5K, cu densitate de 261 ppi.

Primim panou 10-bit, acoperire 100% pentru gama de culori DCI-P3, calibrare deltaE 1 și aspect 16:10. Are și protecție Gorilla Glass iar carcasa laptop-ului este realizată din aluminiu seria 6. Avem aici procesoare Intel Core 11th Gen (i5 sau i7), soluție grafică GeForce MX450 (2 GB VRAM), baterie de 66 WHr cu suport pentru alimentare la 100W și următoarele elemente de conectivitate: 1x Thunderbolt 4, 2x USB-C și un dongle gratis cu port USB-A și port full HDMI. Există și o variantă cu AMD Ryzen 5000H care sosește în mai.

Iată prețurile:

Core i5, 16 GB RAM, 512 GB SSD - 845 euro

Core i7, 16 GB RAM, 512 GB SSD - 1.038 euro

Mi Laptop Pro 14

Cei care vor o variantă mai compactă au la dispoziție modelul Xiaomi Mi Laptop Pro 14 cu ecran IPS LCD de 14 inch și rată de refresh de 120Hz . Are aspect 16:10 al imaginii, calibrare deltaE 1.5 și rezoluție 2.5K. Și aici avem o carcasă din aluminiu seria 6, grosime de 15.6 mm și se ajunge la o greutate de 1.5 kg.

Laptop-ul este disponibil în variante cu procesor Core i5 sau Core i7 11th Gen și grafică GeForce MX450, iar la interior vine cu o baterie de 56 WHr care se poate încărca până la 100W. Acest model oferă un singur port, acela fiind un Thunderbolt 4. Mai primim conectivitate Wi-Fi 6, iar startul precomenzilor se va da pe 26 aprilie în China, urmând ca livrările să fie onorate din data de 1 mai.

Iată prețurile :

Core i5, 16 GB RAM + 512 GB stocare: 690 euro

Core i7, 16 GB RAM + 512 GB stocare: 908 euro

Cezar Gheorghe

LEAVE A REVIEW