Anunțat chiar astăzi pentru piața globală, Xiaomi Redmi 9T oferă dotări interesante la un preț de pornire foarte competitiv.
Deși este versiunea mai ieftină a lui Redmi Note 9T 5G, modelul oferă același ecran de 6,53 inch cu panoul IPS LCD și rezoluție 1080p. Mai mult decât atât, camera foto de pe Redmi 9T este mai bună decât cea a modelului Note. Telefonul dispune de aceeași cameră principală de 48MP cu lentile f/1.8 și perechea de senzori macro și adâncime de 2MP, dar oferă în plus și o cameră ultrawide de 8MP cu deschidere f/2.2.
Decupată la partea de sus a ecranului, camera selfie este un model de 8MP.
Xiaomi livrează noul smartphone în variante cu 4GB/64GB și 6GB/128GB memorie, ambele echipate cu chipsetul Snapdragon 662.
Redmi 9T dispune de o baterie mai mare decât modelul Note (6000mAh vs 5000mAh și aceeași viteză de încărcare de 18W. Pornind de la premisa că un acumulator de capacitate mai mare nu se uzează la fel de repede ca unul mai mic și încărcat frecvent, Xiaomi promite până la 4 ani de fiabilitate și mai multe zile de autonomie pentru noul smartphone.
Lista dotărilor este completată cu senzor infraroșu, ieșire pentru căști de tip jack și modul NFC opțional. Singura absență notabilă este tehnologia 5G, rezervată doar modelului Note.
Prețurile pornesc de la 159 euro pentru modelul cu 4/64GB memorie, atingând 189 euro în cazul variantei cu 4/128GB memorie. Mai există și o ediție cu 6/128GB, prețul acesteia fiind de 199 euro. Prezența chip-ului NFC adaugă încă 10 euro la prețurile enunțate mai sus. Xiaomi Redmi 9T este livrat în patru versiuni de culoare – Twilight Blue, Sunset Orange, Carbon Gray și Ocean Green.
Xiaomi Redmi Note 9T 5G
Recomandat celor care doresc un telefon 5G la preț accesibil, Redmi Note 9T vine cu ecran LCD FHD+ de 6.53 inch și chipsetul MediaTek Dimensity 800U 5G, ajutat cu 4GB memorie RAM. Interesant este că varianta pentru China nu este disponibilă și în versiune cu 4GB RAM.
Configurația foto este de tip triple-camera, având senzor principal de 48MP, cameră ultra-wide de 8MP și senzor DoF de 2MP.
Telefonul dispune de un acumulator de 5000mAh și tehnologie de încărcare rapidă (18W prin cablul USB-C.), senzor de amprentă pe lateralul carcasei și slot pentru card microSD.